cum cîteva seri la duș m-a lovit: grija. Asta e! Asta se schimbă!

Mă tot gîndesc de niște luni încoace de ce în primele săptămîni după naștere a fost atît de greu (lăsînd la o parte problemele Sofiei cu refluxul, din ce aud, mai toți copiii au o problemă, fie nu dorm, fie au dermatită atopică, fie nu mănîncă, au colici șamd) și de la un punct încolo, totul a devenit mai ușor, mai simplu, mai frumos, mai firesc. Grija se schimbă.

La început, nu știi nimic despre ființa cea mică. Sigur, există multe mame în jur care te sfătuiesc de bine și-ți spun să nu-ți faci griji, că și ele au trecut prin asta și totul e ok. Problema e că ele nu au crescut copilul tău. ACEST copil pentru care tu-ți faci griji nonstop este nou pe lume, nu doar pentru tine și pentru el însuși, ci pentru toată lumea. Dacă alți copii au învățat să doarmă pînă la urmă, asta nu înseamnă nepărat că și al tău o va face. Există o primă dată pentru orice, nu? Poate copilul tău este primul în istorie care NU va învăța să doarmă noaptea niciodată. (Sigur, ăsta e un gînd irațional, sînt șanse infinitezimale să se întîmple așa, dar nesomnul, hormonii, panica imensă că ceva e în neregulă cu micuțul și tu n-o să te prinzi la timp, astea nu-s raționale, și sînt, din păcate, imposibil de stăpînit)

Îți faci griji. Majoritatea ridicole. Mamele cu copiii mai mare s-ar tăvăli pe jos de rîs dacă te-ar auzi, noroc că probabil au trecut și ele prin aceleași panici. Mai jos sînt ale mele. Sofia avea doar cîteva zile de viață și eu mă perpeleam de grijă. Iată un printscreen cu notele pe care mi le făceam noaptea în telefon:

Acum o cunosc. Știu. O simt. Are zile cînd nu mănîncă. Are zile cînd nu doarme. Uneori tușește. Alteori plînge nejustificat. Mă uit la ea și știu că nu e nimic, că e doar o stare, o toană, că e bine și că o să fie bine. Dar am cîștigat relaxarea asta în timp. Am trecut cu ea prin suficient de multe crize de plîns, nopți nedormite, febre, căzături în cap și-n nas, vărsături și constipații cît să am încredere că relele cele mici trec. Mai puțin au contat vorbele și experiențele altora (deși of, tare-aș fi vrut să conteze mai mult, să fie suficient un relaxează-te spus de 100 de ori de 100 de mame diferite), cel mai greu a cîntărit experiența noastră, a mea și a ei împreună. Și asta vine în timp.

Așa că sfatul meu pentru mamele proaspete e: hang in there! Fiecare zi în plus scade din panica irațională și adaugă siguranță între voi, curînd o să rămînă numai liniște și roz (sau albastru, după caz). Eh, sigur, rămîne teama generală, cea mai înfricoșătoare dintre frici, că o să i se întîmple ceva grav, asta nu se stinge niciodată, orice-ai face, o să te țină de mînă pînă n-o să mai fii. Din fericire, bucuria de a fi cu copilul tău e atît de densă și de cuprinzătoare încît în cele mai multe momente reușește să dizolve mai toate simțirile negative, inclusiv panica asta cronică. Slavă Domnului, că altfel înnebuneam înainte să-i dăm la grădi…

Preluat: https://www.printesaurbana.ro/2013/01/mamele-si-grija.html